Am atatea ganduri acumulate gramada in cap, caci nu stiu cu ce sa incep.

In ultimul timp am o stare generala de nemultumire, de care scap uneori, dar pentru o perioada scurta de timp, apoi revin la aceeasi stare – nemultumiri acasa, nemultumiri la munca, nemultumiri in viata… Trebuie sa gasesc o modalitate de a ma impaca cu trecutul, sa nu mai traiesc cu regretul lucrurilor pe care nu le-am facut. Mi se intampla sa ma gandesc la situatii din trecut, cum as reactiona acum daca mi s-ar intampla, daca as face acelasi lucru sau daca as actiona diferit. Oricum este inutil si contientizez asta, sunt ceea ce sunt datorita experientelor trecute, cu care trebuie sa ma impac si sa le las in trecut.  Trecutul nu mai exista, viitorul nimeni nu stie cum va fi, deci singurul care merita atentie este prezentul. Cel putin asa ar trebui sa fie, asa e la oamenii „normali”…spre care tin si eu, cred.

De fapt ce este normalitatea? Este o medie generala a indivizilor unei societati si cum sociatatea in care traim este dominata de cocalari, pitzipoance, politicieni corupti si incompetenti, aceasta normalitate nu cred ca este ceva de aspirat. Deci, reformulez…probabil asa e la oamenii linistiti, impacati, fericiti…caci trebuie sa existe si astfel de oameni, nu? Cei care au castigat luptele cu demonii interiori si au reusit sa iasa la mal si sa vada soarele pe strada lor.

De ce trebuie sa fie asa greu? De ce trebuie sa agonizam atat de mult si sa disecam totul? Sau poate nu toata lumea face acest lucru, poate nu toata lumea analizeaza atat de atent si detaliat ce li se intampla in viata. Sunt cei fericiti care iau lucruri ca atare, fara a se consuma inutil pentru lucrurile pe care nu le pot schimba, cum ar fi trecutul. Eu cred ca sunt mai cu „mot”, nu stiu cum sa traiesc fara sa ma preocupe/afecteze tot ceea ce ma inconjoara. De ce trebuie sa ma stresez pentru gunoaiele din jur, aglomeratia din trafic, imbecilitatile autoritatilor, poluarea mediului, gaura din stratul de ozon etc?! Este clar ca nu pot schimba nimic din toate acestea, in cel mai bun caz pot sa fug de ele…